Acum! Risc de avalanșă în Făgăraș!

DISTRIBUIȚI
avalansa munte arges

Conform buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu, riscul de avalanşă este de gradul 3 la altitudini peste 1800 de metri și de gradul 1 la altitudini inferioare, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se afla la altitudini superioare celei de 1500 de metri, sunt și vor rămâne închise. Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgarășan măsoară în acest moment 92 cm. Peste structurile de placă existente, s-au depus deja până în 10 cm de zăpadă proaspătă, iar în următoarele două zile se vor mai depune circa 15 – 20 cm, ceea ce va duce la creșterea riscului de avalanșă cu cel putin încă o gradație. Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont că la ora 18:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă! În perioada de iarnă este necesară o prudenţă sporită, pentru a evita situaţiile nedorite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here