
Ședință cu scântei în Consiliul Local Pitești! În aceste momente, consilierii locali s-au întâlnit într-o ședință extraordinară pentru a decide reprezentanții Consiliului Local în cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor de la Apă Canal 2000 SA și Termo Calor Confort. Liberalii și USR-iști au fost cei care au cerut întrunirea în ședință extraordinară, după ce, în cursul săptămânii trecute au constatat că au fost convocate ședințe „în afara legii” la AGA a ambelor societăți. De cealaltă parte, membrii PSD susțin că Apă Canal și Termo Calor sunt operatori regionali și potrivit legii, nu este nevoie ca în AGA celor două societăți să fie desemnați și reprezentanți din cadrul Consiliului Local (cel care asigură o importantă finanțare și subvenție pentru cele două societăți). Mai putem specifica faptul că până la sfârșitul mandatului trecut Consiliul Local a avut reprezentanți în toate Adunările Generale ale Acționarilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
