Acum! Tânăr reținut după ce a intimidat o minora să își retragă declarațiile!

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din cadrul Birului de Investigații Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 13 aprilie – 30 iulie a.c., un tânăr de 21 de ani din Merișani, cercetat într-un dosar penal aflat pe rolul instanței sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și conducere fără drept, ar fi contactat în mod repetat persoana vătămată, pentru a o determina să declare mincinos în fața instanței de judecată, cu scopul de a nu fi tras la răspundere penală pentru infracțiunile comise.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.