O tânără de 21 ani s-a rănit în această după amiază în timpul unei drumeții în zona Trei pași spre moarte din Munții Făgăraș. Din primele informații, aceasta ar fi căzut pe traseul principal și ar fi suferit o fractură la picior, iar colegii de drumeție au alertat autoritățile.
La fața locului se deplasează salvamontiștii argeșeni pentru a-i acorda primele îngrijri medicale, dar și un elicopter SMURD din Brașov pentru a o prelua și transporta la spital.
„Persoană de sex feminin, 21 ani, pe traseul principal de creastă al munților Făgăraș, zona la Trei pași de moarte, cu suspiciune de fractură membru inferior. Echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș a plecat într-acolo, este pregătită și echipa suport. A fost solicitat elicopterul SMURD din POA Brașov” potrivit Salvamont Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp