prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Acum! Trei afaceriști argeșeni – săltați de mascați! Acuzații grave!

La data de 07 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 13 percheziții domiciliare, în județul Argeș și municipiul București, în două cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor.

CITEȘTE ȘI: CÂND VOR CIRCULA ȘOFERII DE LA BUCUREȘTI LA SIBIU DOAR PE AUTOSTRADĂ? ANUNȚUL MOMENTULUI!

Într-una dintre cele două cauze penale s-a stabilit că, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2021, o societate comercială din municipiul Pitești, ar fi omis să evidențieze, în totalitate, în actele contabile sau în alte documente legale, veniturile realizate din activitatea de comerț derulată prin intermediul unui local de alimentație publică, cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. De asemenea, aceasta ar fi înregistrat în evidențele financiar-contabile, achiziții fără corespondent în operațiuni reale, cu scopul obținerii pe nedrept a unor sume de bani de la bugetul de stat, cu titlu de rambursări de TVA.

În a doua cauză penală, din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2019, o societate comercială, a înregistrat în actele contabile contracte de asociere în participațiune, prin care profitul realizat a fost transferat sub formă de comision către altă persoană juridică, în scopul diminuării artificiale a veniturilor provenite din activitatea de exploatatre a jocurilor de noroc, cu consecință asupra bugetului de stat, prejudiciul urmând a fi stabilit pe parcursul cercetărilor.

3 persoane vor fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs