Acuzații fără precedent! „Președintele Agent Green vrea epurarea Romsilva și a Gărzii Forestiere”

DISTRIBUIȚI
agent green romsilva

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva iese la atac după ce în cursul zilei de vineri mai mulți protestatari au blocat un drum din zona barajului Vidraru și au oprit un camion cu lemne. Potrivit reprezentanților Romsilva, aceștia au primit și un e-mail în care au fost amenințați de președintele ONG-ului „Agent Green”. „Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge amenințările și presiunile organizației Agent Green, care vineri, 10 martie a.c., a organizat blocarea abuzivă a unui drum public și controlul autovehiculelor care transportau legal lemne pentru foc. Mai mult, sâmbătă, 12 martie a.c., domnul Gabriel Păun, președinte Agent Green, a transmis Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva un e-mail în care amenință că dacă Regia nu ”recunoaște public” în 24 de ore ”greșelile făcute în ultimii 15 ani” va folosi ”toate pârghiile legale disponibile pentru epurarea Romsilva și a Gărzii Forestiere”. Respingem cu fermitate acțiunile în forță și amenințările, precum și diseminarea cu intenție a informațiilor false, considerând că organizațiile non-guvernamentale nu trebuie să blocheze deliberat drumurile publice, să comunice informații false, să dispună abuziv controlul autovehiculelor și a mărfurilor transportate, substituindu-se organelor statului, și nici să amenințe instituțiile statului cu ”epurări”. Vineri, 10 martie a.c., activiști ai Agent Green au blocat deliberat un camion care transporta legal lemne de foc pe DN 7C, în zona comunei Arefu din județul Argeș. Activiștii Agent Green au verificat în mod abuziv actele autovehiculului și au măsurat cantitatea de lemn de foc transportată. Domnul Gabriel Păun a acuzat public că transportul era unul ilegal și lemnul provenea din păduri virgine, afirmații complet false. Așa cum au constatat organele de control ale statului, transportul era legal, cantitatea era cea din acte, iar transportul era înregistrat în aplicația SUMAL, cu avizul seria AP nr. 2393420 din 10.03.2017; Cod on-line 113DD7E4YAD6F, precum și în ”Inspectorul Pădurii”, la ora 10:13. Menționăm că în cursul anului trecut, activiști ai organizației Greenpeace, cu sprijinul Romsilva, au efectuat o misiune de evaluare a pădurilor virgine și cvasivirgine din zona Vidraru, studiile fiind depuse de această organizație la autoritatea centrală ce răspunde de silvicultură, pentru a fi analizate în vederea introducerii acestora în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine. Organizația Agent Green a difuzat, în data de 11 martie a.c., pe pagina sa de Facebook, și un fișier video cu imagini aeriene a unei suprafețe de pădure din zona Vidraru, susținând că respectiva suprafață s-a aflat în administrarea Romsilva, alt lucru complet fals, suprafața respectivă fiind retrocedată în cursul deceniului trecut. Precizăm că în luna noiembrie a anului trecut, în urma altor afirmații defăimătoare, domnul Gabriel Păun a fost notificat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva că va utiliza căile legale pentru recuperarea prejudiciilor, însă președintele Agent Green a solicitat un dialog, acesta purtându-se în 6 decembrie 2016, la sediul central al Regiei. În cursul întrevederii, domnul Gabriel Păun a cerut un protocol de colaborare cu Romsilva privind identificarea pădurilor virgine și cvasivirgine, acces la amenajamentele silvice și a experților în teren. Romsilva a răspuns pozitiv, însă până la această oră, în ciuda solicitărilor repetate ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Agent Green nu a încheiat respectivul protocol. Având în vedere deschiderea și buna credință cu care a acționat Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și acțiunile Agent Green și ale domnului Gabriel Păun din ultima perioadă, considerăm că obiectivul acestora îl reprezintă prejudicierea deliberată a imaginii și intereselor Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva” se arată în 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here