Adio roaming pe teritoriul UE!!!

15

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind renunţarea la tarifele pentru roaming în toate ţările membre. Astfel, începând cu luna iunie 2017, toţi cei care călătoresc în statele membre UE vor putea iniţia apeluri telefonice, trimite mesaje text şi folosi conexiuni de date la aceleaşi tarife ca în ţara de origine. Acordul a intrat în vigoare după luni de deliberări iar potrivit acestora, companiile de telecomunicaţii din ţările UE nu au voie să blocheze sau să limiteze viteza de acces la conţinut online, aplicaţii şi servicii. Iniţial, Parlamentul European a susţinut interzicerea taxelor de roaming chiar de anul viitor, însă propunerea a fost respinsă de ţările membre UE, reprezentanţii acestora solicitând şi obţinând amânarea pentru luna iunie 2017. Eliminarea taxelor de roaming este văzută ca un progres natural pentru Uniunea Europeană, ţările membre aplicând încă din anul 2007 restrângeri asupra tarifelor pe care operatorii telecom le pot modifica după propriile criterii. În pregătire pentru noile reguli care vor fi aplicate începând cu anul 2017, operatorii telecom vor trece printr-o etapă intermediară, resimţită de utilizatori prin tăieri de preţuri la tarifele în roaming. Astfel, începând cu luna aprilie 2016 apelurile în roaming vor mai putea fi taxate în plus doar cu €0.05/minut, respectiv €0.02 pentru fiecare mesaj SMS şi €0.05/MB trafic de date, la care se adaugă taxele în vigoare pentru ţara respectivă.