
Adio viteză pe șosele! Se montează 550 de radare fixe care te lasă instant fără permis:! Vezi lista drumurilor unde nu mai scapi de amendă!
România se pregătește pentru o schimbare majoră în monitorizarea traficului rutier prin instalarea a 550 de camere video pe autostrăzi și drumuri naționale. Aceste dispozitive, parte din sistemul e-Sigur, vor avea capacitatea de a funcționa ca radare fixe, măsurând viteza medie de deplasare a vehiculelor între două puncte specifice. Deși proiectul trebuia finanțat prin PNRR și finalizat în cursul acestui an, întârzierile au dus la pierderea fondurilor europene, conform unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Capital.ro.
CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Schimbări radicale la prețurile rovinietei! Lista noilor tarife!
Sistemul e-Sigur este conceput pentru a detecta automat abaterile rutiere, utilizând inteligența artificială pentru a identifica depășirea vitezei, lipsa asigurării obligatorii sau a inspecției tehnice periodice (ITP). În prezent, controlul vitezei se bazează pe cele aproximativ 700 de radare mobile ale Poliției Rutiere, însă noua infrastructură gestionată de CNAIR va permite o supraveghere constantă și automată. În cazul unei nereguli, datele colectate sunt transmise polițiștilor, care vor valida abaterea și vor emite sancțiunea.
Reprezentanții CNAIR au precizat că, în prezent, se lucrează la două contracte ce ar putea fi finalizate în vara acestui an. Acestea vizează dezvoltarea software-ului de gestionare a datelor și montarea a 50 de camere pe autostrăzile vechi, precum A1, A2 și A3. Totodată, pe autostrăzile noi, cum sunt A7, A0 sau A10, există deja peste 100 de camere instalate, dar acestea nu sunt încă active.
Cea mai mare componentă a proiectului, care presupune achiziția și instalarea a 400 de camere pe drumurile naționale, se află încă în faza de pregătire a licitației. Dacă procedura va fi demarată până în vară, sistemul ar putea deveni complet operațional abia în vara anului 2027. Totuși, surse din Ministerul Transporturilor au declarat pentru HotNews.ro că termenul ar putea fi prelungit până în 2028, având în vedere durata licitațiilor și complexitatea lucrărilor de montaj și sincronizare cu serverele Poliției.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR a explicat situația actuală pentru HotNews.ro: „În momentul de față deja derulăm două contracte care cel mai probabil vor fi gata în vară. Unul presupune realizarea unui sistem software care să gestioneze datele de la camerele video și radar, și al doilea este de montare a circa 50 de astfel de camere video-radar pe autostrăzile mai vechi precum A1, A2 sau A3, aici lângă București, dar și în Transilvania.”
Planul de amplasare a celor 400 de camere pe drumurile naționale vizează puncte critice pe o distanță de aproximativ 1.100 de kilometri. Cele mai multe radare fixe vor fi instalate pe următoarele artere:
„Restul camerelor vor fi montate în 64 de puncte în funcție de ce va fi exact pe traseu în faza de implementare. Pot sa apară și suplimentări pe anumite sectoare din cele stabilite deja în cazul în care situația din teren o cere”, a mai precizat reprezentantul CNAIR, subliniind că întreaga rețea de monitorizare va fi activată simultan cu finalizarea contractului pentru drumurile naționale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
