Administraţia Fondului de Mediu, incapabilă să finanţeze lucrările la noul parc din Curtea de Argeş

DISTRIBUIȚI

Deşi săptămâna trecută primarul Nicolae Diaconu anunţa că în cel mai scurt timp vor demara lucrările la noul parc din vecinătatea Centrului de Cultură şi Arte, acesta îi aşteaptă deocamdată pe reprezentanţii firmei braşovene care a câştigat licitaţia de execuţie pentru amenajarea parcului să se prezinte pentru semnarea contractului. Aceştia, se pare, nu se grăbesc, deoarece Administraţia Fondului de Mediu a anunţat cu câtva timp în urmă că, din cauza crizei şi a scăderii încasărilor proprii, nu va putea finanţa lucrările aprobate pentru acest an decât în proporţie de 11%. Municipalitatea caută acum posibilităţi de suplimentare a plăţilor către cons­tructor din fonduri proprii, urmând să recupereze anul viitor sumele de la Administraţia Fondului de Mediu. Numai că, se pare, firma care a câştigat licitaţia nu prea e dispusă să lucreze pe bani puţini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here