prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

ADRIAN MIUȚESCU: “GUVERNUL TREBUIA SĂ SUBVENȚIONEZE SERVICIILE DE APĂ ȘI CANALIZARE!”

Parlamentarii Forța Dreptei nu au votat marți, în plenul Camerei Deputaților, un proiect de lege care ar fi trebuit să îndrepte greșelile Guvernului privind reglementarea funcționării societăților de alimentare cu apă. Și asta pentru că, potrivit PL 539/2023, mărirea tarifelor ar trebui suportată doar de o parte a abonaților, sau chiar de către societăți, care riscă să între în colaps. Situația a fost explicată, de la tribuna Camerei Deputaților, de deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei. Acesta a cerut ca Guvernul să se implice, prin acordarea de subvenții consumatorilor vulnerabili.
În expunerea de motive, inițiatorii proiectului de lege (de la UDMR, PSD și PNL) susțin că, prin OUG 144/2022, se introduce obligația operatorilor de apă și canalizare să își elaboreze planuri de afaceri, iar în baza acestora să își întocmească strategii de tarifare pe termen mediu și lung- prevederi care AR FI trebuit coroborate cu principiile sustenabilității și solidarității. Practic, se recunoaște că Guvernul a greșit când a calculat rata de suportabilitate a serviciului de alimentare cu apă doar în raport cu venitul mediu din gospodărie.
“În urmă cu un an de zile, de la tribuna Camerei Deputaților, spuneam că proiectul care aproba OUG144 era o greșeală- lucru care s-a constatat în toate județele și localitățile din țară, după ce tarifele au crescut aberant de mult. Proiectul legii de azi nu rezolvă problema, pentru că operatorii nu pot suporta singuri majorarea de tarif. Reducerea prețului pentru cei cu probleme sociale este o măsură nedreaptă- operatorul va fi nevoit să mărească prețul pentru ceilalți abonați sau să riște falimentul. Nu aceasta este soluția! Guvernul ar putea subvenționa aceste servicii de apă și canalizare, așa cum o face pentru încălzire, de exemplu. De aceea noi, parlamentarii Forța Dreptei, nu am votat acest proiect”– a declarat deputatul Adrian Miuțescu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs