Află ce lovitură ar vrea să dea Guvernul Tudose băncilor și care este motivul!

Guvernul Mihai Tudose le pregătește o lovitură de proporții băncilor, asiguratorilor și celorlalte instituții din sectorul bancar, cel puțin asta susține un senator al Partidului Național Liberal.

Florin Cîțu, membru în comisia Buget-Finanțe, dezvăluie că Guvernul vrea să introducă o taxă de 0,5% pe activele bancare ale băncilor şi asiguratorilor şi ale celorlalte instituţii din sectorul bancar, pentru că nu are destui bani la buget.

„Problema cea mai mare pentru acest guvern o reprezintă execuţia bugetară, lipsa banilor la buget. Totul începe o campanie de demonizare a unui sector, bancar sau pensii, iar după ce ai pregătit, vii cu o taxă, pe care societatea o acceptă, pentru că ei sunt cei răi. O să vină o taxă pe cifra de afaceri, pentru tot sistemul financiar bancar, din ce am înţeles de 0,5%, aplicată pe active”, a declara Cîțu, la ZF Live.

Băncile au active de circa 400 mld. lei, iar asiguratorii de circa 30 de miliarde de lei. Guvernul ar putea strânge circa 2-3 miliarde de lei bani suplimentari la buget din această taxă, scrie Ziarul Financiar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.