Află ce muzician important revine la Cinema Trivale!

DISTRIBUIȚI

Cunoscut ca şi “Regele Valsului” de către milioane de oameni, André Rieu este unul dintre cei mai populari muzicieni ai momentului. Legendarul său concert anual de la Maastricht este unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale anului, precedenta reprezentaţie adunând admisii record anul trecut. Datorita cererii anul acesta concertul va fi difuzat atat sambata cat si duminica la ore accesibile. Având drept locaţie oraşul natal al artistului, decorul medieval al pieţei centrale din Maastricht conturează un spectacol extraordinar al maestrului olandez André Rieu, care este în elementul său pe scenă alături de bine-cunoscuta sa “Orchestra Johann Strauss”, soprane, tenori şi invitaţi speciali. André Rieu reuşeşte să încânte de fiecare dată publicul de toate vârstele, printr-un spectacol distractiv, plin de umor şi emoţie. Comentând asupra spectacolului de anul acesta, artistul a declarat : “În fiecare an găsim metode noi de a face concertul din oraşul meu natal să fie o experienţă unică, atât pentru spectator, cât şi pentru publicul care ne urmăreşte în cinematografe. Investim foarte mult timp, energie şi dragoste în crearea a ceea ce îmi place să numesc magia Maastricht”. Exclusiv pentru audienţa din cinematografe, gazda evenimentului, Charlotte Hawkins, va face o introducere a spectacolului, precum şi un interviu cu maestrul André Rieu imediat ce acesta va părăsi scena marelui spectacol. Concertul lui André Rieu de la Maastricht 2016 se anunţă a fi cel mai mare şi spectaculos concert al artistului difuzat în cinematografe vreodată! Concertul va avea o durata de aproximativ 3 ore, incluzând o pauză de 15 minute. Bilete si rezervari pentru spectacol se gasesc pe www.cinematrivale.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here