Ai visat că faci sex cu un coleg de serviciu? Ce înseamnă acest lucru

Visezi mult? Chiar dacă nu-ți dai seama, conform psihologilor se pare că faci asta de cel puțin cinci ori pe noapte. Și nu neapărat… frumos. Studiile arată că un procent cuprins între 50 și 80 la sută dintre adulți au vise despre locul de muncă. Unii că întârzie, alții că nu se pot ridica la așteptările șefilor sau poate că fac sex cu un coleg de serviciu. ”Să ai vise despre serviciu este un lucru cât se poate de obișnuit”, susține expertul în vise Lauri Quinn Loewenberg, autorul cărții ”Dream on It: Unlock Your Dreams, Change Your Life”. ”Explicația este aceea că serviciul face parte din viața noastră în stare de veghe și face parte din identitatea noastră”, a adăugat el. Printre cele mai frecvente vise legate de serviciu, susține același specialist, se numără și o partidă de sex cu un coleg de la birou. Acest vis poate fi destul de stânjenitor și confuz pentru cel care l-a avut, mai ales în cazul în care nu simte nici o atracție fizică față de obiectul pasiunii din vis. Astfel, dacă este vorba despre un colegă/coleg de care nu ești atras/ă, potrivit lui Loewenberg, atunci înseamnă că este vorba despre un proiect sau obiectiv pe care trebuie să îl realizați împreună, iar tu te gândești încontinuu la acest lucru. De asemenea, o altă semnificație mai poate fi aceea că persoana respectivă are ceva: trăsătură de caracter, aptitudine, funcție, pe care tu ai dori să le posezi.

 

Dacă în vis este vorba despre șeful/șefa ta, psihologul Ian Wallace, autorul cărții ”The Top 100 Dreams”, această fantezie poate fi corespondentul unei idei pe care nu ești conștient/ă și încerci să-ți găsești puterea de a o aplica.

 

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.