România folosește fonduri europene pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Persoanele cu venituri mai mici de 2.000 de lei vor primi și în luna august ajutor pentru alimente și mese calde. În cursul anului 2024, se acordă șase tranșe în valoare de câte 250 de lei, a anunțat senatorul Dănuț Bica.
Programul a fost demarat în 2022 de Guvernul Nicolae Ciucă, în urma negocierilor purtate cu oficialii europeni de fostul ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș.
Sprijinul material pentru categoriile de populație vulnerabile are drept scop compensarea unei părți din cheltuielile cu hrana, prin acordarea unor tichete sociale, pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde. Beneficiarul poate să opteze pentru produsele alimentare sau pentru masa caldă.
De acest sprijin beneficiază:
« Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei/lună;
« Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei/lună;
« Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
« Familiile monoparentale, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
« Persoanele care primesc ajutor de incluziune și persoanele fără adăpost.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp