Alegeri Prezidențiale. Românii din străinătate iau startul decisiv! Vot masiv la primele ore ale dimineții!
Românii din diaspora au început să voteze la alegerile prezidențiale din 2025, sute de secții de votare fiind deschise începând de joi seară, ora României 22:00. Procesul de votare se desfășoară până duminică, ora 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la miezul nopții, dacă la secțiile de votare mai există cetățeni care așteaptă să voteze.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
Conform datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, prezența la urne în diaspora a înregistrat o creștere constantă în primele ore. La ora 7:20, peste 4.700 de români votaseră în străinătate, iar la ora 8:00 numărul acestora a depășit 5.000, reprezentând o prezență de 0,03% din totalul alegătorilor din diaspora.
Ulterior, la ora 8:20, aproape 7.000 de români și-au exprimat opțiunea electorală, iar la ora 9:00 numărul votanților a depășit 8.600.
Potrivit sursei oficiale, cea mai mare prezență pe listele suplimentare se înregistrează la secția de votare din Tokyo. Totodată, Australia se remarcă prin cel mai mare număr total de votanți, beneficiind de mai multe secții de votare deschise.
Procesul de votare a fost deschis joi seară, la ora 22:00 (ora României), în Noua Zeelandă, la singura secție de votare de la Auckland, urmând ca în zilele următoare să fie deschise celelalte secții din diaspora.
Votarea în străinătate se va încheia oficial duminică, la ora 21:00, ora României, însă dacă la momentul respectiv vor exista cozi, secțiile își pot prelungi activitatea până la ora 23:59 pentru a permite tuturor alegătorilor aflați la rând să voteze.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp