Alertă! Argeș: Amenzi usturătoare pentru cei care nu au purtat mască!

Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Vă amintim că puteți sesiza și dumneavoastră neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800800165. În același timp, Instituția Prefectului face apel către argeșeni să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și igiena mâinilor.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 465 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost verificate 43 de societăți comerciale, 263 de persoane au fost legitimate și 158 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 8 amenzi în valoare de 3250 lei și 10 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în conformitate cu prevederile legale. Dintre acestea, 3 avertismente și 3 amenzi au fost aplicate în com. Dârmănești.
Pompierii argeșeni au verificat 57 de societăți comerciale și 538 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 5 au fost surprinse că nu respectau masurile de protecție individuală în conformitate cu prevederile legale. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă în valoare de 500 lei și 40 de avertismente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.