
Mii de locuitori sunt în pericol după ce au consumat, timp de o săptămână, apă contaminată cu arsenic. Autoritățile ridică din umeri și pasează vina între instituții. DSP susține că, în urma analizelor efectuate, a transmis primăriei avertisment, dar documentul a fost înregistrat abia după şapte zile.
Locuitorii sunt avertizați să nu consume sub nicio formă apa, nici măcar fiartă, întrucât acest metal greu, extrem de periculos pentru sănătate, nu dispare prin acest procedeu. Nu se cunosc deocamdată cauzele care au dus la contaminarea apei cu arsenic. Până când apa nu va fi tratată, oamenii sunt sfătuiți să o folosească doar pentru spălat și în scop menajer. Apa nepotabilă a fost descoperită de DSP Prahova, în comuna Mănești.
Arsenicul este unul dintre cele mai nocive metale grele. Toxina provoacă otrăvire atunci când este inhalată sau ingerată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
