ALERTĂ – Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis de ÎCCJ la Parchetul General

DISTRIBUIȚI

Magistrații instanței supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată, transmite Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, miercuri, restituirea dosarului Mineriadei la parchet, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

În dosar au fost introduse drept părți responsabile civilmente mai multe instituții ale statului, precum Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.