ULTIMĂ
ORĂ

Alertă! Incendiu la spital, chiar la secția de Primiri Urgențe!

Alertă! Incendiu la spital, chiar la secția de Primiri Urgențe!

Duminică, un început de incendiu a avut loc în Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Rădăuți, după ce izolația cablurilor electrice aflate în tavanul fals al unui grup sanitar a luat foc. Potrivit ISU Suceava, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit. La fața locului se afla un echipaj SMURD care preda un pacient, iar paramedicii au intervenit rapid cu stingătoare.

CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!

Fumul rezultat a inundat doar spațiile tehnice și holurile spitalului, fără a pune în pericol pacienții sau personalul. „Echipajul SMURD de la Garda de intervenție Vicovu de Sus a acționat prompt cu stingătoare, iar pompierii militari au localizat și stins incendiul rapid”, a precizat ISU Suceava.

În sprijinul acestora, au intervenit două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de pompieri Rădăuți. Nu au fost înregistrate victime, iar fumul nu a afectat zonele de tratament. Pompierii au folosit ventilatoare pentru a aerisi spațiile afectate de fum, iar activitatea în Centrul de Primiri Urgențe a fost reluată în siguranță.

Alertă! Incendiu la spital, chiar la secția de Primiri Urgențe!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.