ALERTĂ – Instanţele decid să suspende activitate în semn de protest

În urma adunărilor generale care au avut loc marţi, 21 ianuarie, mai multe instanţe au decis să îşi suspende activitatea pe termen nelimitat, potrivit unor surse din sistem. Printre acestea se află şi Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, cea mai mare instanţă din ţară.

Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, în 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale.

În ultimele săptămâni, mai mulți magistrați, dar și alți angajați din sistemul de justiție și-au manifestat nemulțumirea față de măsurile Parlamentului și spun că măsurile sunt și neconstituționale și incorecte.

De altfel, Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel București și alte instanțe din țară și-au suspendat activitatea și în luna decembrie, având la bază aceleași considerente.

Acțiunilor de protest li s-au alăturat și procurori din cadrul mai multor parchete din țară.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.