Alertă! Noi restricții în Argeș! Se închid din nou…

Noi restricții în Argeș! Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis o serie de restricții pe care argeșeni trebuie să le respecte. Potrivit Instituției Prefectului, barurile și restaurantele nu mai au voie să servească în interior, este interzisă circulația persoanelor în grupuri mai mari de 6 și sunt interzise evenimentele de tipul Focul lui Sumedru sau Halloween.

„Hotărârea CJSU nr 48 adoptată luni, 19.10.2020, la articolul 1 “dispune aplicarea la nivelul județului Argeș, în mod corespunzător, a prevederilor Hotărârii de Guvern nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”

Distribuie prietenilor

Astfel, urmare a punerii în practică a Art2 din Anexa nr3 din HG 856/14.10.2020, prin care, în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri, s-au interzis activitățile de tipul Focul lui Sumedru, Halloween și altele asemenea, care generează aglomerări de persoane.

Tot conform HG856/14.10.2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci și se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, mese festive, etc). Facem precizarea că aceste restricții, impuse de HG856/2020, se aplică pe tot teritoriul țării” a transmis Instituția Prefectului.