DISTRIBUIȚI

Milioane de ouă contaminate au fost retrase din sute de supermarketuri din ţări precum Belgia, Olanda sau Germania, în urma unui scandal imens privind conţinutul de pesticide din aceste produse. România nu ar fi nici ea ferită de acest scandal, retaileri care operează în ţările amintite, având deschise hipermarketuri şi în ţara noastră.

Deși, inițial, Autoritatea pentru Siguranța Alimentelor din Belgia a fost criticată de peste hotare pentru că nu a acționat suficient de repede după ce a aflat de contaminarea cu fipronil, miercuri, ministrul belgian al Agriculturii a afirmat că olandezii au fost cei care au răspuns târziu solicitărilor. „Dacă dăm vina unii pe alții nu vom rezolva nimic și vreau să opresc asta”, a afirmat Vytenis Andriukaitis, într-o declarație acordată Reuters.

„Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăța din această experiență și să mergem mai departe, în loc să ne irosim timpul arătând cu degetul”, a afirmat Vytenis Andriukaitis. Tensiunile s-au accentuat între miniștrii Agriculturii din Belgia, Olanda și Germania după descoperirea ouălor contaminate cu insecticid.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA.

Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franța, Suedia și Elveția că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste țări, în timp ce autoritățile din Belgia și Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole. Belgia a informat pe 20 iulie organismele europene specializate despre contaminarea ouălor cu fipronil. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.