DISTRIBUIȚI

De Ziua Națională au fost anunțate mai mult proteste pe rețelele de socializare. Oamenii sunt nemulțumiți atât de participarea politicienilor cu probleme penale la parada militară, cât și de modificarea legilor Justiției și a Codului Fiscal.

Mai multe proteste sunt anunţate pe reţelele de socializare, de Ziua Naţională, la Arcul de Triumf, unde va avea loc parada militară.

Tot pe rețelele de socializare au fost anunțate proteste şi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, precum şi în Alba Iulia.

Primul protest este anunțat pentru ora 9:00, la Arcul de Triumf, sub titlul ,,Ne cerem țara înapoi nextlevel”

„A venit vremea sa ne onoram eroii. Sa ne amintim sacrificiile soldatilor nostri. Sa onoram, inca o data, precum in fiecare seara in care am iesit in strada, drapelul natiunii si insemnatatea lui din istorie si din constiinta tarii. A venit vremea sa onoram tara. Va fi 1 Decembrie, ziua noastra a tuturor. NU VREM SA FIM CONDUSI DE HOTI!!”, afirma organizatorii.

Acestia fac un apel la participanţi să nu huiduie pe durata paradei: „Avem rugamintea ca pe toata durata paradei sa NU huiduiti sau sa strigati sloganuri. Armata Romana si aliatii sai merita salutul nostru de ONOARE. Dupa parada, NE CEREM TARA INAPOI…#nextlevel!! „.

Tot la Arcul de Triumf, este anunţat un protest începând cu ora 10.00, sub titlul „Bucureşti: Fara politicieni penali la Parada Militara”.

„Pe 1 decembrie nu dorim politicieni cu probleme penale sa participe la Parada Militara de Ziua Nationala a Romaniei din Bucuresti! Nu va acceptam la aceasta zi speciala pentru Romania! Veti fi huiduiti de romanii care muncesc pentru tara! Voi ati furat si ati distrus tara! Voi veti plati!”, scriu organizatorii.

Parada militara de Ziua Nationala a Romaniei este programata sa inceapa la ora 11.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here