Alertă în PSD Argeş! Valeca îşi pierde mandatul!
Senatorul Şerban Valeca îşi va pierde mandatul de preşedinte al PSD Argeş dacă va fi ales vicepreşedinte la nivel national. Chiar dacă social democratul a cerut ca statutul să fie modificat, astfel încât cei care au funcţii de conducere la nivel national să fie şi preşedinţi de organizaţii, Biroul Politic Naţional nu a aprobat dorinţa lui Valeca.
„Automat, în două-trei luni vor fi organizate alegeri la nivel județean.La ultimul Comitet Executiv, de luni, părerile au fost împărțite, dar cred că este mai bine ca vicepreședinții de partid să nu fie și președinți de organizații”, a declarat Ion Georgescu.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.