prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Alertă! Rămâi fără niciun ban în cont! Metoda prin care au fost înșelați mii de români!

Sute de români au fost înșelați în ultima perioadă printr-o nouă metodă prin care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP pentru a-și ascunde numerele reale de telefon, făcându-l să apară ca și cum ar fi un număr real sau al unei instituții publice, a avertizat recent Inspectoratul General al Poliției Române.

CITEȘTE ȘI: VIDEO! INCREDIBIL CE SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMULUI EXPRES CRAIOVA-PITEȘTI! ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU TOȚI ȘOFERII!

„În România, a existat o campanie de tentative de fraudă, în care atacatorii au utilizat identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), pentru a induce în eroare victimele şi a le determina să ofere informaţii personale sau financiare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Noua tehnologie pe care se bazează atacatorii este o metodă prin care apelurile telefonice sunt făcute prin intermediul internetului și nu prin tehnologie obișnuită a cablurilor telefonice.

„VoIP este ca o conversaţie telefonică, dar, în loc să vorbiţi prin cablurile telefonice, vocea este transformată în date digitale care se transmit prin internet”, arată sursa citată.

Mai exact, într-un apel de tip VoIP, vocea este captată şi convertită într-un semnal digital, apoi acest semnal digital este trimis prin internet către persoana apelată, similar cu modul în care datele sunt trimise la navigarea pe web, după care, la celălalt capăt, semnalul digital este convertit înapoi în sunet, astfel încât cealaltă persoană să poată auzi apelantul.

„Această practică poate fi exploatată în scopuri frauduloase, de aceea este important să rămâneţi vigilenţi şi să verificaţi autenticitatea apelurilor suspecte. Pentru a vă proteja împotriva acestui tip de spoofing, Poliţia Română vă recomandă să fiţi prudenţi. Dacă primiţi un apel neaşteptat de la o instituţie, este bine să fiţi precauţi. Verificaţi informaţiile din mai multe surse. Încercaţi să verificaţi autenticitatea apelului printr-un canal de comunicare separat”, precizează IGPR.

De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu ofere date personale sau financiare şi să nu furnizeze niciodată informaţii sensibile, cum ar fi datele de autentificare sau informaţii bancare, în urma unui apel telefonic. De asemenea, dacă există îndoieli, trebuie contactată direct instituţia, folosind informaţiile de contact oficiale.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs