Alertă! Sebastian Ghiță, o amenințare la securitatea națională!

DISTRIBUIȚI
ghita

Fostul director al SRI, Cătălin Harnagea, susține că domeniul în care firmele lui Sebastian Ghiță au avut contracte cu statul are și o componentă de securitate națională, iar dacă acesta are breșe prin care poate intra in sistem, atunci ar putea vinde aceste secrete către servciile de intelligence din alte țări. ”Domnul Ghiță, prin ceea ce a oferit structurilor de securitate putea el însuși să facă supraveghere asupra structurilor de informații. România are în acest moment o gravă problemă de securitate informatică, provocată de fuga fostului deputat Sebastian Ghiţă din ţară”, susţine fostul şef al SIE, Cătălin Harnagea, la Antena 3. Potrivit acestuia, firmele lui Ghiţă au furnizat softuri pentru mai multe instituţii de stat, softuri prin care Ghiţă ar fi putut obţine informaţii secrete. „El a oferit softuri și Ministerului de Interne și STS și SRI și direcțiilor din Parchetul General și Ministerul Public. Problemele pe care le au instituțiile respective sunt legate de aceste softuri cumpărate de la domnul Ghiță și care înțeleg acum că putea da posibilitatea de intrări în aceste sisteme din exterior. Dacă breşa de securitate există într-adevăr, informaţiile clasificate ar putea să ajungă în posesia unor servicii de informaţii străine”, mai spune Harnagea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here