ULTIMĂ
ORĂ

Alin Călinescu, directorul CC Mioveni: „Ne înclinăm in fața celor 30 000 de participanți. Analogue, de la vis la realitate”

Analogue Festival a început ca o idee, un vis care părea irealizabil în 2019. Intenția noastră a fost să oferim regiunii de centru și sud a țării un festival cu o experiență diferită, nu doar din punct de vedere muzical. Așa a luat nastere Analogue, un loc în care invităm oamenii la evadare din lumea digitală. Am îmbinat natura și spațiul existente cu diverse activități și experiențe pentru a realiza o conexiune cât mai reală cu oameni cu preocupări, valori și acțiuni comune.

Am avut artiști de top, atât internaționali cât și români, care au urcat pe scenă la Analogue și au oferit performance-uri demne de marile festivaluri ale lumii.

Ne bucurăm că în ciuda vremii neprietenoase, oamenii s-au distrat, au dansat și s-au bucurat de toate activitățile pregătite pentru ei. Pe lângă muzica live și petrecerile cu DJ, au fost și multe activități în aer liber, de la ridicări cu balonul cu aer cald, la silent disco, degustări de vinuri,  ateliere de creație și multe altele.

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă transformarea unui vis în realitate:

Mulțumim primarului orasului Mioveni, Ion Georgescu, Primăriei, Consiliului Local și SC Servicii Edilitare, că ne-au sprijinit și ne-au oferit tot suportul și logistica de care am avut nevoie.

Mulțumesc sponsorilor nostri, care au crezut în noi încă de când le-am prezentat doar o idee.

Mulțumesc și echipei de la Centrul Cultural Mioveni, fără de care nu s-ar fi putut realiza acest eveniment și echipelor de creație și producție !

Mulțumesc artistilor, că au avut încredere în conceptul nostru, și publicului care a venit în numar așa de mare să se bucure de ei.

Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc Jandarmeriei, SMURD, Poliției Locale, Poliției Naționale, Agentiei Nationale Antidrog,Voluntarilor și tuturor celor care ne-au ajutat să avem un festival sigur, curat și fără incidente.

Analogue a dovedit ca este un festival curat, prietenos cu mediul, in armonie cu natura si responsabil.

PS: Ne înclinăm in fața celor 30 000 de participanți

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.