„Ca ministră a justiției, nu vreau să mai aud de vreun pensionar din România că trebuie să meargă în instanță pentru că i-a fost calculată greșit pensia. În prezent, în sistemul de justiție sunt în curs de soluționare circa 12.600 de dosare în care se solicită recalcularea pensiilor. Dintre acestea, circa 6300 au fost depuse numai anul acesta, din totalul de 1 milion de dosare.
De la 1 ianuarie 2011, instanțele românești au judecat peste 109 mii dosare având ca obiect recalcularea pensiilor. Foarte multe pierdute de statul român.
Doar în Argeș, anul trecut, cheltuielile de judecată pe care trebuie să le plătească statul român ajung la 1,4 mil de lei.
Îi mulțumesc domnului președinte Victor Paul DOBRE pentru invitația de a fi alături de Organizația Seniorilor Liberali, în cadrul Școlii de Vară! Felicitări tuturor colegilor seniori pentru bunele exemple pe care ni le oferiți!
Unii aleg să vorbească despre pensionari, despre seniori doar în termeni de categorii vulnerabile și de pensii. Nu e așa! Sunteți o resursă extraordinară pentru societate”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp