Amenzi uriașe pe litoral și în Deltă, pentru cei care ignoră regulile

DISTRIBUIȚI

Dacă pleci în ceoncediu în aceste zile, la mare sau în Deltă, trebuie să știi că riști amenzi usturătoare, de până la 20.000 de lei, dacă nu respecți anumite reguli. Adevărul este că, și până acum, în legislație erau stabilite amenzi usturătoare, pentru cei care nu respectă reglementările privind activitățile desfășurate pe plajă sau în Deltă, dar autoritățile erau tolerante, în cele mai multe cazuri. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă” stabilește că, în vederea protecției turiștilor, pe toate plajele de pe litoralul Mării Negre, folosite în scop turistic, există câteva activități strict interzise, care se sancționează cu amenzi de zeci de mii de lei. Vizate sunt atât persoanele fizice, cât și cele juridice. Concret, actul normativ prevede, de exemplu, că accesul pe plajă al persoanelor însoțite de animale este strict interzis, cu excepția câinilor din dotarea Ministerului Administrației și Internelor și a câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilități. De asemenea, pe plajă nu au voie, sub nicio formă, să circule sau să staționeze vehicule, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a celor de întreținere a plajelor. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează, potrivit actului normativ, și desfăşurarea de activităţi turistice pe plajă fără a deţine autorizaţie turistică sau permiterea realizării de activităţi de comerţ ambulant pe plajă. Autoritățile par decise să aplice, în sfârșit, legea, mulți dintre cei care o încalcă fiind deja sancționați. De altfel, au fost montate bariere pe plaja Modern și pe strada Ion Rațiu din Constanța, precum și în zona Cazino, din statiunea Mamaia. De asemenea, au fost instalate pe plaje si panouri de avertizarare în acest sens. Accesul în Deltă este posibil numai pe baza permisului de intrare. Conform Ordinului nr. 610/2009 privind aprobarea tarifelor pentru lucrările și serviciile prestate de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării la solicitarea persoanelor fizice și juridice, permisul de acces în rezervație pentru turisti este de: 5 lei /persoană/zi; 15 lei persoană/ saptamană; 30 lei persoană/ an. Tariful nu se aplică pentru copii, elevi, studenți, pensionari, și raniții din Revolutia din decembrie 1989, precum și pentru alte categorii de personae care beneficiază de prevederile unor legi speciale. Atât pe litoral cât și în Deltă, se aplică amenzi usturătoare și pentru alte încălcări ale regulilor. De exemplu, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii le recomanda turistilor să ocoleasca zonele strict protejate din Rezervație, în caz contrar ei riscând sancțiuni de până la 6.000 de lei. Și nerespectarea restricțiilor de viteză, cu ambarcațiunile turistice (șalupe, bărci cu motor ș.a.) pe căile de navigație pe teritoriul rezervației se sancționează cu amenda de la 250 lei la 700 lei, pentru persoane fizice, și de la 320 lei la 1.000 lei, pentru persoane juridice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here