ULTIMĂ
ORĂ

ANAF – controale de amploare la toate firmele! Află de când!

Contribuabilii se pot aștepte la verificări tematice pe zona muncii, a anunțat șefa ANAF, Mirela Călugăreanu. Controalele vor fi realizate împreună cu Inspecția Muncii din a doua jumătate a lunii martie.

„În PNRR ne-am propus să operaționalizăm până la finalul lunii martie un plan comun de acțiuni, împreună cu colegii noștri de la Ministerul Muncii, mai precis de la Inspecția Muncii. Planul comun de acțiuni vizează prevenirea muncii subdeclarate”, a anunţat Mirela Călugăreanu, în cadrul unei conferințe organizată de PwC România. Potrivit acesteia, protocolul este deja încheiat cu Inspecția Muncii.

„Avem într-o fază avansată avizarea și semnarea acestui plan comun de acțiuni care va deveni operațional în partea a doua a lunii martie. Contribuabilii trebuie să se aștepte la verificări tematice din această perspectivă”, a precizat șefa ANAF, potrivit Hotnews.

Şefa ANAF a explicat că acţiunile vizează în final o mai bună încasare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale.

„Nu i-am stabilit încă un nume de scenă (operațiunii n.r.), ca să zic așa. Această activitate va avea un rol extrem de important. An de an pe Semestrul European multe critici au venit în zona aceasta, cum că instituțiile cu atribuții în domeniu nu au colaborat corespunzător astfel încât să se înregistreze o diminuare semnificativă a fenomenului de nedeclarare și subdeclarare din această perspectivă și cu consecințe în ceea ce privește încasarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale”, a mai afirmat Mirela Călugăreanu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.