
Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor au decis publicarea Ghidului fiscal al contribuabililor persoane fizice, ghid în care sunt vizați, în special, persoanele care joacă și câștigă bani din pariuri, jocuri de noroc, atât în țară cât și în străinătate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe, veniturile din premii reprezintă veniturile obţinute din concursuri şi din promovarea produselor ca urmare a practicilor comerciale, dar și veniturile din jocurile de noroc.
Sportivii și antrenorii vor fi impozitați de ANAF
Astfel, în această categorie intră veniturile în bani, precum premiile de orice fel acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii. Tot aici se încadrează şi premiile în bani sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale.
”Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului le revine organizatorilor/plătitorilor de venituri. Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este impozit final pentru care nu se depune declaraţia unică. Pentru veniturile din premii şi jocuri de noroc nu se datorează contribuţii sociale.”, arată datele transmise de Ministerul Finanţelor.
Totodată, persoanele fizice cu domiciliul în România sau cele nerezidente care au declarat centrul intereselor vitale în România şi care realizează venituri din premii şi jocuri de noroc din străinătate au obligaţia să le declare în România şi să depună Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, conform Adevărul.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
