DISTRIBUIȚI
indemnizatii, guvern, sporuri

Viitorul nu se arată deloc luminos pentru România, cel puțin nu în urma unei analize detaliate realizată de analiştii CFA România. Aceștia anticipează deprecierea leului şi majorarea ratelor de dobândă la leu în următoarele luni. În ceea ce priveşte indicatorul de creştere economică, acesta a scăzut cu 0,3 puncte în iulie 2017, faţă de luna anterioară, la valoarea de 59,7 puncte, a transmis duminică instituţia.Scăderea indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a fost generată de componenta condiţiilor curente.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 75 de puncte, valoare în scădere cu 1,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut marginal cu 0,2 puncte până la valoarea de 52 de puncte.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat ca peste 75% din participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valorile mediane ale anticipaţiilor atât pentru orizontul de 6 luni cât şi pentru cel de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valori similara cu cele înregistrate în exerciţiul anterior)”, se arată în comunicatul transmis de instituţie, conform Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here