Ancheta Obiectiv a zguduit Ministerul Apărării! Se va face dreptate pentru cei trei militari morţi la Dragoslavele

DISTRIBUIȚI

Ancheta Obiectiv de Argeş privind cei trei militari morţi la Dragoslavele a produs efecte! În urma dezvăluirilor privind nedreptăţile faţă de cei trei tineri morţi în stupidul accident, Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a decis să ia măsuri.

Astfel demersul nostru jurnalistic şi-a atins scopul: Ţuţuianu a promis că va îndrepta grosolana eroare ( nedreptate) prin care cei trei fuseseră declaraţi ” morţi fără cauză cu serviciul”.

” Am dipus măsuri de urgență, vor fi emise deciziile de pensionare corecte. Am încercat să mă lămuresc unde au fost probleme, nu am avut o imagine completă asupra modului în care Casa de Pensii a colaborat cu structurile administrative din cadrul Ministerului Apărării. Voi vedea și dacă este nevoie să modificăm anumite reglementări pentru ca asemenea situații să nu se mai repete”, a declarat Ţuţuianu.

Presa naţională a preluat la rândul ei ancheta realizată de Obiectiv de Argeş, cazul neputând fi sub nicio formă trecut în tăcere de aici înainte.

Citeşte şi: Statul român își bate joc de eroii săi! Militarii morți la Dragoslavele – „Decedați fără legătură cu serviciul”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here