Animale fără fân la iarnă şi ţuică mai puţină

22

Seceta care a afectat întreaga ţară este resimţită în toate comunele muscelene. Se preconizează vremuri grele, mai ales în ceea ce priveşte hrana animalelor pentru la iarnă, momentan descurcându-se fiecare cum poate chiar dacă în ultimele zile a plouat abundent. Pentru fân, locuitorii de la ţară speră la mâna doua pentru asigurarea hranei pentru iarnă a animalelor. Afectată este şi producţia de fructe şi în special cea de prune, astfel încât ţuica chiar fără a fi un brand ar putea deveni o raritate, pentru că mai rar fructele atât de numeroase la noi în Muscel fac deliciul compoturilor sau gemurilor.
Prunele cad din pomi
La un raid în comunele muscelene  primarii se plângeau până de curând de caniculă şi secetă şi îşi fac încă griji chiar dacă condiţiile atmosferice s-au schimbat.Un fenomen destul de rar întâlnit se petrece la Valea Mare, chiar dacă a plouat. Prunele, merele necoapte au început să cadă din pomi, dar asta nu ar fi o tragedie în viziunea primarului Ion Boncoi. Fânul reprezintă problema cea mai mare pentru localnici şi previziunile aduc în prim plan o iarnă grea mai ales pentru rudarii care au cai. Cine va reuşi să iasă din această iarnă cu animalele vii poate fi considerat un om fericit pentru că fânul este compromis mai mult de jumătate.  „Sunt prune, dar au început să pice. Şi merele şi perele la fel. De când sunt eu nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Merele s-au făcut până acum aşa frumoase şi acum au început să pice.  Păşunea e afectată rău. Când te duci în grădină trosneşte iarba sub picioare. O să vedeţi la iarnă cai morţi. Ţiganii deja au început să mişune după fân. Faţă de alţi ani nu e nici la jumătate făcut fânul. E distrus aproape tot. Ce mai e verde sunt pomii, în rest totul e uscat. Eu aşa ceva nu am pomenit căldură de 40 de grade aici. E insuportabil. Trecerea de la o temperatură la alta o să se umple spitalele de lume bolnavă. Vai de capul nostru! Seceta o să schimbe şi caracterul omului, pentru că de la neajunsuri o să înceapă toate”, ne-a spus primarul de la Valea Mare, Ion Boncoi.
Previziuni sumbre în cazul proprietarilor de animale
Aproape jumătate din fân este afectat la Schitu Goleşti, iar izlazurile sunt terminate. A doua coasă e compromisă, dar primarul comunei spune că oamenii se descurcă şi chiar dacă îşi vor lua de la gură tot vor cumpăra hrană pentru animale. Şi aici prunele cad, stafidite din cauza lipsei apei, dar există şi zone ferite datorită plantaţiilor dese care păstrează umbra şi răcoarea. „Fânul, prima coasă a fost bunicică, a doua coasă e compromisă. E afectat cam 40%. Izlazurile sunt terminate, iarba e uscată complet. Oamenii care sunt harnici mai cosesc pe unde găsesc şi au ce să le dea la animale. Nu se rezumă numai  la păşunatul de pe izlaz. Omul face ce face, ia de la gură şi dă la animal pentru că e o frăţie între om şi a animal. Animalul scoate sărăcia din casa omului. La noi e acceptabil faţă de alte zone.” ne-a spus Marcel Palaghiu primarul de la Schitu Goleşti.