Ansamblul DORUL în Coreea!

DISTRIBUIȚI
O noua experiență extraordinară pentru Ansamblul Folcloric DORUL. Argeșenii au zburat la mii de km distanță de casă,  în Coreea de Sud,  pentru a participa la trei mari festivaluri de dans la Seul, Daegu și Cheonan, în calitate de invitați speciali. Ca de fiecare dată  DORUL a reprezentat România cu cinste și mândrie.

Întoarcerea Ansamblului Folcloric DORUL în Coreea de Sud a fost o bucurie dar și o mare onoare pentru dansatorii argeșeni. La șapte ani de la câștigarea Premiului I la Concursul Mondial de Dans de la Cheonan, DORUL a fost invitatul special al Asociației Coreene de Dans la trei evenimente culturale de mare anvergură.  Seul, Daegu și Cheonan sunt orașele în care argeșenii au urcat pe mari scene în fața a zeci de mii de spectatori. Misiunea a fost una specială datorită așteptărilor pe care organizatorii le-au avut de la ansamblul nostru, care și-a reconfirmat valoarea artistică, fiind unanim apreciat de personalități marcante ale artei coregrafice coreene. Prof. CHO Nam Gyu, președintele Asociației Coreee de Dans a spus despre  Ansamblul Dorul că este “cel mai bun grup de dans din lume, iar dansatorii sunt fantastici”.Pe lângă reprezentațiile de scenă, argeșenii au suținut și spectacole de stradă în care publicul a putut interacționa direct cu fiecare artist. Cele mai impresionante au fost paradele pe bulevardele centrale desfășurate într-o atmosferă copleșitoare datorită grandorii evenimentelor. Sutele de dansatori din toată lumea dar și zeci de trupe de dans autohtone au încântat publicul coreean cunoscut ca un mare iubitor al dansului.Cu la fel de mari emoții, dar cu o și mai mare bucurie de a dansa, argeșenii au urcat pe impresionanta scenă de la Cheonan, pentru a arăta încă o dată frumusețea, vivacitatea, bogăția dansului și a portului popular românesc. Au fost aplaudați frenetic de aproape zece mii de spectatori. Pentru DORUL turneul din Coreea de Sud a însemnat o nouă experiență fabuloasă dar și bucuria de a simți apreciere în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Un alt eveniment important a fost ședința Comitetului Executiv al Federației Internaționale a Organizatorilor de Festivaluri de Dans (FIDAF), la care Cătălin Oancea a reprezentat atât România cât și continentul european în calitate de Președinte FIDAF pentru Europa. Coregraful Ansamblului DORUL a făcut parte și din juriul care a desemnat câștigătorii competiției de dans de la Cheonan la care au luat parte grupuri din Uzbekistan, Bolivia, Ecuador, Palau, Polonia, Turcia, Iacuția (Saha), Malaezia, Thailanda, Columbia și altele.