Ansamblul „Plai de Dor” participă la Festivalul Internațional de Cultură din Franța!

DISTRIBUIȚI

Ansamblul “Plai de Dor”, pregătit de coregraful Cătălin Oancea, va participa în perioada 05 – 16 iulie la un festival internaţional de dans şi muzică în în orașul Chambery – Franța. Tinerii, coordonați de maestrul coregraf Cătălin Oancea, au plecat în această după-amiază împreună cu directorul Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu și reprezentanți ai Primăriei pentru a reprezenta atât orașul Mioveni, cât și România la Festivalul Internațional de Cultură.

Aceștia vor urca pe scenă alături de anambluri din mai multe țări, precum Argentina, Azerbaijan, Canada, Croația, India, Italia, Rusia, Portugalia, Noua Zeelandă, Mexic, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, etc. Mai mult, Ansamblul „Plai de Dor” se va întâlni și cu directorul Dacia, mai ales că această deplasare a fost realizată cu sprijinul celor de la SC Automobile Dacia SA.

Înainte să plece, primarul Ion Georgescu le-a adresat câteva cuvinte copiilor, le-a dat sfaturi părintești, le-a urat drum bun și le-a adus aminte că se vor duce pentru a reprezenta orașul Mioveni.