DISTRIBUIȚI

Vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb se află în centrul scandalului momentului. Shhaideh a fost vineri la DNA şi a ieşit din instituţie în calitatea de suspect în celebrul dosar Belina. De asemenea, şi Rovana Plumb, ministru al Mediului în 2013 a fost ‘luată în cătare’ de către procurori.

Cei din PSD se repliază şi le vor decide soarta lui Shhaideh şi Plumb într-o şedinţă a Biroului Politic de luni. de asemenea, marţi Comisia Juridică din Camera Deputaţilor se reuneşte marţi. „Solicitarea va fi trimisă de la biroul Permanent la Comisia Juridică. Vom face o evaluare şi vom decide. Evident că ministrul Rovana Plumb are dreptul să fie audiat şi să vină în apărarea sa.

Premierul îşi face echipa. A cere demisia unui ministru e un lucru firesc, dar poate cere şi preşedintelui revocarea unui ministru. Preşedintele ţării nu poate să cere suspendarea unui ministru dacă presupusele fapte nu sunt făcute în calitatea de ministru. Nu cred că premierul ar putea să facă mişcări fără acordul partidului. Este o echipă”, a explicat şeful Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, în direct la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here