Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi – Un nou val de viscol și ninsori!

DISTRIBUIȚI
alerta meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, vineri, atenționarea cod galben de ploi, polei și ninsori la munte până sâmbătă, la ora 14.00, extinzând și numărul județelor afectate de aceste fenomene.

Județele vizate sunt Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Vrancea, Bacău, Vaslui, Galați, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna.

Meteorologii avertizează că în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15…25 l/mp și izolat peste 35 l/mp, iar în zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind și troienind zăpada.

Pe de altă parte, în regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h și izolat 70 km/h. Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei. În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.

Vineri a intrat în vigoare și o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, polei, valabilă până duminică dimineața, la ora 06.00. Potrivit ANM, în intervalul menționat, aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde începând din sud-vestul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat și Crișana, precum și la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. Temporar vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar și pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită.