Anunţ important despre vaccinul împotriva rujeolei. Află când va fi disponibil…

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că în cursul acestei săptămâni primele 10.000 de doze de vaccin antirujeolic (ROR) vor ajunge la Unifarm și, respectiv, la Direcțiile de sănătate publică, urmând a fi distribuite cu prioritate către cele 10 județe unde s-a constatat lipsa acestui produs. „În această săptămână va intra prima cantitate de ROR, adică cele 10 mii de doze pe care le-am colectat de la toate depozitele din țară și pe care le-am notificat, nu puteam să le oprim, dar le-am notificat și distribuitorii au răspuns apelului nostru și le-au blocat în depozite. Aceste doze sunt așteptate să ajungă la UNIFARM sau Direcțiile de sănătate publică în această săptămână, iar celelalte 110 mii de doze vor ajunge în săptămâna care urmează. Cele 10 mii de doze vor fi trimise, cu prioritate în județele în care sunt probleme, în județele în care s-a semnalat că nu există vaccin, sunt cele 10 județe”, a declarat Florian Bodog, marți, după o dezbatere organizată de Ministerul Tineretului și Sportului cu ocazia Zilei Tineretului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here