DISTRIBUIȚI

Programul ”Prima Casă” va continua până cel puțin în anul 2021, iar băncile au început să vină cu pachete de creditare similare, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu.

„Anul trecut am avut alocată o sumă de 2,94 miliarde de lei acestui program, anul acesta 2,5 miliarde de lei fiind deja aproape epuizați. Cred că au mai rămas în jur de 113 milioane la câteva bănci, dar urmează să primim raportările și putem foarte bine să observăm la finele acestei luni că s-a epuizat tot fondul. Dacă ar mai rămâne puțin, se realocă la băncile care au performat cel mai bine. Dar este foarte probabil ca raportările să ne arate că fondul s-a epuizat”, a spus Petrescu.

Potrivit acestuia, pentru următorii trei ani, alocările vor fi de câte două miliarde de lei anual, urmând ca, în 2021, plafonul să ajungă la 1,5 miliarde de lei.

„Fără discuție, există garanții că măcar până în 2021 acest program va continua. Este o strategie aprobată pe 29 noiembrie 2016 de Guvernul României”, a subliniat oficialul FNGCIMM.

El a mai spus că, din 2009, când a fost lansat programul, au existat o serie de recalibrări, care au fost făcute în beneficiul celor care au accesat fondurile, astfel încât aceștia să-și poată plăti ratele, ca dovadă rata mică de default de 0,3%.

„Acest lucru a presupus o preocupare continuă din partea administrației guvernamentale de a păstra capacitatea beneficiarilor de a-și putea plăti rata. Există o preocupare la Ministerul de Finanțe, respectiv cei care gestionează programul — noi suntem agentul — este o preocupare de recalibrare și reparametrizare, astfel încât să fie cel mai bine targetat din punct de vedere social, să poată beneficia de el acei oameni care au nevoie mai mult decât alții de o locuință și ca aceștia să poată să-și plătească ratele. Programul evoluează, răspundem dinamicii pieței, programul se poate schimba în continuare astfel încât să fie cât mai bine țintit social și să aducă beneficiile maxime”, a adăugat Petrescu.

Potrivit acestuia, și băncile au început să vină cu pachete de creditare imobiliară similară, chiar și cu denumiri aproape similare: Primul Apartament, Prima Acasă, Prima Proprietate.

„Acesta era și scopul nostru: ca băncile să preia, prin politicile lor de prudențialitate și risc, să ia în mâinile lor programul și să vină cu propriile lor pachete, astfel că, într-adevăr, programul își atinge scopul”, a completat Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here