Șoferii trebuie să fie foarte atenți de unde își alimentează mașinile, deoarece au fost numeroase cazuri în care carburanții au fost amestecați cu apă. Iată ce trebuie să faci pentru a evita o avarie majoră dacă ai alimentat cu benzină sau motorină contaminată cu apă. În anii `90, a fost frecvent ca la stațiile Peco benzina sau motorina să fie amestecate cu apă, în încercarea de a obține profituri mai mari, fără a ține cont de daunele cauzate vehiculelor.
CITEȘTE ȘI: „LEGEA BIG BROTHER” PENTRU ȘOFERI! DRUMURILE DIN ROMÂNIA, ÎMPÂNZITE DE RADARE. AFLĂ UNDE!
Din fericire, aceste situații sunt acum rare în România, dar în Bulgaria practica de “botezare” a carburanților încă persistă. Un român, aflat în drum spre Grecia, a alimentat la o stație de carburanți din Bulgaria și a avertizat: „Atenție la benzinăria Shell până în Makaza… apă în benzină… s-a aprins martorul check-engine… apă în benzină… Am alimentat și trei mașini cu motorină și deocamdată nimic, dar la benzină martorul s-a aprins. Așa că evitați Shell până în Makaza, 30-40 km… cel puțin la benzină. Și anul trecut s-a scris despre asta… păcat…” a scris el pe grupul de Facebook „Forum Thassos”.
Alți români au confirmat problema: „Niciodată nu alimentez la mai puțin de 100 kilometri de vamă. Oriunde aș fi, m-am fript, mai ales, la bulgari cu motorină,” a adăugat cineva la postarea inițială. „Eu acolo am descoperit că în rezervor încap vreo cinci litri mai multă motorină,” a scris alt turist.
Cum îți dai seama că ai pus benzină sau motorină amestecate cu apă
Există mai multe semne care te pot avertiza că ai alimentat cu carburant contaminat:
– Se aprinde martorul Check-Engine.
– Motorul dă rateuri la pornire.
– Mașina scoate mai mult fum decât de obicei pe eșapament.
– Accelerația este mai lentă.
– Motorul pornește greu.
– În unele cazuri, motorul se poate supratura sau accelera brusc.
Ce faci dacă ai pus benzină sau motorină amestecate cu apă?
Dacă observi aceste simptome și realizezi că ai alimentat cu carburant contaminat, oprește imediat motorul! Este primul pas pentru a-ți proteja mașina. Apoi, cel mai bine este să ceri sfatul unui mecanic sau ajutorul unui service auto.
„Cel mai sigur, într-o astfel de situație, este să chemi o platformă care să ducă mașina în service. Pentru că nu știi câtă apă e în rezervor și, dacă o pornești, riști să strici și mai tare motorul. Odată ajuns în service, va fi scos tot carburantul din rezervor și vor fi curățate restul componentelor, inclusiv motorul,” explică mecanicul Robert Marin pentru ProMotor.
Este necesară o verificare completă a sistemului de alimentare, deoarece unele probleme pot fi greu de detectat și, dacă nu sunt remediate, pot duce la avarii majore.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp