
Pensiile românilor urmau să crească de la 1 ianuarie 2025 cu 12%, adică cu valoarea inflației la care se adaugă jumătate din creșterea venitului mediu brut. Însă, guvernul a anunțat că indexarea va fi anulată din cauza lipsei fondurilor necesare.
Astfel, pensionarii care beneficiau de pensia minimă, adică 1.281 de lei, ar fi primit o majorare de 150 de lei, ajungând la 1.431 de lei. Guvernul a renunțat însă la această creștere, iar pensionarii care primesc pensii minime nu vor beneficia de această indexare.
Pensia minimă în România este acordată persoanelor care au muncit cel puțin 15 ani, dar au avut salarii mici sau au avut perioade de contribuție mai scurte. Cei care au muncit mai mult beneficiază de puncte suplimentare care duc la creșterea pensiei, în conformitate cu legea pensiilor.
Pentru pensionarii cu pensia minimă, statul suplimentează pensia contribuind la valoarea de 1.281 de lei. În cazul pensionarilor din sistemul public, indemnizațiile suplimentare suportate de la bugetul de stat sunt în valoare medie de 528 de lei.
Ministrul de Finanțe nu a precizat dacă se va acorda măcar o indexare a pensiilor mici. Totuși, guvernul lucrează la o soluție pentru cei aproximativ 920.000 de pensionari care primesc pensia minimă. Printre opțiuni se numără o posibilă indexare de 12% sau un sprijin suplimentar sub formă de vouchere, bani pe card sau alte ajutoare financiare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp