ULTIMĂ
ORĂ

Argeș. Doi tineri grav răniți! Accident înfiorător la Rociu!

Doi tineri au fost răniți în urma unui accident rutier petrecut noaptea trecută în comuna Rociu. Din primele informații, se pare că șoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un cap de pod. În urma impactului, două persoane au suferit mai multe leziuni și au fost preluate de echipajele medicale care le-au acordat primele îngrijri și le-au transportat la spital.

La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„La puțin timp după miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Bradu și Punctul de Lucru Rociu au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism. În urma incidentului, au fost identificate două victime de sex masculin, care au fost preluate și transportate la spital de către un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victime, în vârstă de 22 de ani, care prezenta o fractură deschisă la un deget de la mâna dreaptă, o plagă în zona abdomenului și un traumatism în zona feței. La locul evenimentului, colegii noștri au asigurat și măsurile specifice de prevenire ale incendiilor” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp