prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș. Halucinant! Cinci polițiști bătuți și amenințați de un bețiv la Budeasa! Scandal în autospecială și la Secție!

Polițiști bătuți, uniformă ruptă, scandal în autospecială și la sediul Poliției este deznodămândul unui scandal care a avut loc în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă în localitatea Budeasa. Din primele informații, se pare că un bărbat ar fi petrecut mult prea mult timp la birtul comunal, iar când a plecat nu a mers acasă ci s-a oprit în curtea unor vecini cu care avea anumite divergențe. Acesta și-a înjurat și amenințat consătenii, iar aceștia au alertat autoritățile.

CITEȘTE ȘI: SE PREGĂTEȘTE UN DOSAR DNA LA PRIMĂRIA CORBI? CONTABILA ACUZATĂ CĂ A FURAT DIN BANII CETĂȚENILOR A „CIRIPIT”!

Inițial, pentru a aplana conflictul, la fața locului a mers un polițist local. Bărbatul, în loc să se calmeze și să meargă acasă, a început să îl înjure pe agent și să îl ia la bătaie. Între timp, două echipaje ale Poliției Naționale au ajuns în gospodăria unde a avut loc scandalul. Și de această dată, bărbatul a continuat să adreseze injurii și să se ia la bătaie cu oamenii legii. În timp ce era imobilizat, uniforma unuia dintre polițiști a fost ruptă.

În cele din urmă, i-au pus cătușele și l-au băgat pe scandalagiu în autospecială. Nici acum, scandalul nu s-a oprit, pe parcursul drumului polițiștii având parte de înjurături și de amenințări. Ajunși la secție pentru audieri, atitudinea bărbatului nu s-a schimbat, continuând cu aceleași cuvinte jignitoare.

De abia când a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, scandalagiul și-a dat seama că situația este gravă și s-a calmat. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

„În noaptea de 23 spre 24 iunie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat avea un comportament agresiv, pe raza comunei Budeasa.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, iar cu ocazia intervenției, cel în cauză s-a manifestat în continuare agresiv, fapt pentru care a fost necesară imobilizarea acestuia, în vederea conducerii la sediul poliției. Cu ocazia imobilizării de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, cel în cauză i-a amenințat cu acte de violență pe polițiști și i-a rupt cămașa de la uniformă unuia dintre aceștia.

Anterior solicitării intervenției polițiștilor, la fața locului a intervenit și un polițist local din cadrul Poliției Locale Budeasa, împrejurare în care bărbatul l-ar fi lovit pe polițistul local.

Totodată, atât cu ocazia imobilizării, cât și ulterior, pe parcursul conducerii la sediul poliției și al activităților desfășurate la sediu, bărbatul, de 37 de ani, din Budeasa, ar fi adresat amenințări polițiștilor, intervenția fiind înregistrată audio-video cu sistemul portabil de tip body-worn camera.

Din cercetări, a mai reieșit și că, anterior intervenției la fața locului, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea a două imobile.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (cinci acte materiale) și violare de domiciliu (două acte materiale), cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au efectuat actele de urmărire penală dispuse în cauză, prin ordonanțe de delegare emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

În ziua de 13 iulie, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar după administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs