Angajații Dacia vor primi în perioada următoare primele de sărbători, potrivit calendarului anunțat de conducerea uzinei de la Mioveni. Astfel, aceștia urmează să primească săptămâna viitoare 2.100 lei, iar diferența până la 2.619 lei (brut) vor fi virați odată cu plata chenzinei aferente lunii decembrie. Mai mult, angajații colosului industrial vor primi și cinci zile libere cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
CITEȘTE ȘI: Anunț bombă! Șoferii vor scoate mai mulți bani din buzunar din ianuarie! Legea a fost aprobată!
Programul de plăți:
– 10 decembrie: Se va efectua plata celei de-a doua chenzine aferente lunii noiembrie.
– 16 decembrie: Angajații vor primi prima pentru sărbătoarea Crăciunului.
– Valoarea primei este de 2.619 lei brut, din care se va acorda în avans suma de 2.100 lei salariaților cu contract de muncă activ la data de 5 decembrie 2024.
– Regularizarea elementelor fiscale se va realiza odată cu plata celei de-a doua chenzine a lunii decembrie.
Indemnizația pentru concediu de odihnă colectiv:
Angajații vor beneficia de această indemnizație pentru perioada de concediu colectiv, care include zilele de 23, 24, 27, 30 decembrie 2024 și 3 ianuarie 2025.
19 decembrie:
– Se vor distribui tichete cadou pentru sărbătoarea Crăciunului, fiecare având o valoare de 100 lei.
– Tot în această dată vor fi acordate și tichetele de masă aferente lunii decembrie.
– 20 decembrie: Se va efectua plata primei chenzine din luna decembrie 2024.
Pentru detalii suplimentare, angajații pot consulta documentele oficiale transmise de administrația companiei sau pot contacta departamentul de resurse umane.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp