Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o persoană având calitatea de candidat la primăria unei localități, că l-a văzut pe primarul în funcție, efectuând personal săpături cu un miniexcavator, pentru racordarea la o rețea de utilități, considerând că în acest fel se încalcă prevederile referitoare la desfășurarea campaniei electorale.
Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză utiliza un utilaj, cu care efectua lucrări pentru racordarea la rețeaua de canalizare, pentru două gospodării.
De asemenea a rezultat că proprietarii ambelor imobile ar fi depus în prealabil, la primăria localității, solicitare scrisă și ar fi achitat taxa pentru aceste servicii.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 386 din Codul Penal, privind săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor, în care cercetările sunt continuate, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp