prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș: Unde vom fi obligați să purtăm masca de protecție!

Argeșenii vor fi obligați să poarte mască de protecție în toate spațiile publice. De miercuri intră în vigoare noi măsuri împotriva răspândirii COVID-19 în județul Argeș! Purtarea măștii devine începând de miercuri, 14 octombrie, obligatorie în spațiile publice. Această decizie a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare.

Potrivit legislației în vigoare, locul public este „un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”. Astfel, fie că o persoană este singură pe stradă sau în orice alt loc care este considerat loc public (stație de autobuz, parc, parcare etc), va fi obligată să poarte mască de protecție.

Amenzi usturătoare

Instituția Prefectului Argeș a anunțat că cei care vor fi prinși fără mască în spațiile publice riscă să fie amendați drastic de către oamenii legii. „Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Hotărârea a fost votată, în unanimitate, de către membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus. (…) Cei care nu vor respecta măsura de protecție individuală riscă amenzi în valoare de 500-2500 lei, în baza legii 55/2020” anunță Prefectura Argeș.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs