Argeș: Zeci de persoane au plecat din carantină sau izolare! Amenzi de peste 5 milioane lei!

508

Zeci de persoane s-au ales cu amenzi usturătoare după ce au plecat din carantină sau din izolare! Potrivit Prefecturii Argeș, de la începutul stării de urgență, 34 de persoane au fost amendate, iar o parte din acestea băgate forțat în carantină, pe care vor fi nevoiți să o și plătească.
„Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Armatei și din cadrul altor structuri au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.
Au fost verificate 1693 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Citește și: Primarii din Argeș – paznici pentru izolați! Edilii sunt nevoiți să alerge prin comune persoanele care nu respectă regulile

Au fost constatate 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 331.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.
De la începutul stării de urgență, în Argeș, pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației, impuse prin ordonanțele militare, au fost constatate 3757 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5,55 milioane lei.
Pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină, în Argeș au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 115.000 lei” anunță reprezentanții Prefecturii Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here