prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș. Zeci de turiști evacuați! Pensiune cuprinsă de flăcări!

Zeci de turiști au fost evacuați în această dimineață după ce acoperișul unei pensiuni din localitatea Rucăr a fost cuprins de flăcări.Din primele informații, flăcările au cuprins zona coșului de fum, iar alerta a fost dată de către proprietarul unității de cazare. L afața locului s-au deplasat pompierii cu mai mult echipaje de stingere a incendiilor și, din fericire, au stins flăcările înainte de a se extinde la întreaga structură.

„Sesizare de incendiu în zona acoperișului, în comuna Rucăr. Intervin pompierii cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Incendiu s-a manifestat în zona coșului de fum, la aproximativ 25 mp din acoperișul unei pesniuni. În interior erau cazate 25 de persoane, care s-au evacuat și nu au avut nevoie de intervenția paramedicilor SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte să se propage la întregul acoperiș, dar și la o alta construcției din apropiere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs