Argeșean plasat în carantină după ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu

166

Un bărbat din judeţul Argeș, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, a fost depistat de poliţişti şi condus direct într-un centru de carantină, unde va rămâne 14 zile.

Poliţiştii secției Valea Mare Pravăț, care acționau împreună cu un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului 1 mobil, într-un punct de control din nordul județului au depistat ieri într-un autoturism un tânăr de 22 de ani care figura în izolare la domiciliu.

În mașină se mai aflau doi ocupanți, respectiv doi tineri de 19 şi 20 de ani, care aveau asupra lor declarațiile pe proprie răspundere, conform ordonanțelor militare în vigoare.

Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânărul de 22 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de izolare.

DSP Argeș a fost înștiințată cu privire la situația celorlalți doi tineri, care se aflau în mașină. Aceștia au fost plasați, la rândul lor, în izolare la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here